joi, 15 decembrie 2011

Mila pentru un suflet.

Si asa a inceput sa imi fie mila de propriul suflet.Cum pot sa cred ca o data ce ai aruncat o piatra in lac,se va intoarce inapoi?
Nu,nu cer mila nimanui,nu vreau mila nimanui,acum nimeni si nimic nu ma poate ajuta.Vreau doar sa stau si sa ma gandesc oare ce ar insemna sa raman agatata de acea farama de adevar imbracata in atatea  minciuni.
Mi-e dor de imbratisarile sale calde si de vocea aceea care imi rasuna in urechi de fiecare data cand ma gandesc la el.Tresar atunci cand ii aud numele,chiar daca stiu ca cel care l-a pronuntat nu se gandea nici la mine,nici la problema mea.Dar oare ma intreb daca si el simte cea ce simt eu sau eu sunt doar atat de nebuna incat am putut sa ma indragostesc atat de tare de un om.Vreau sa cred ca ii pasa cu adevarat.Vorbele lui spun multe,dar faptele dovedesc altceva,ele imi comfirma faptul ca eu nu am fost si nici nu voi fi o mica parte din iubirea vietii lui,trebuie doar sa ma impac cu idea.
Pe masura ce crestem,descoperim ca pana si persoana care nu trebuia sa te dezamageasca vreodata,probabil o va face.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu