luni, 19 decembrie 2011

Nu mai pot sa diferentiez binele de rau.

Voi fi bine. Urasc ideea ca trebuie sa imi repet mereu ca voi fi bine.Si daca nu?Daca nu voi fi bine?Daca voi ramane cu amintirea lui in gand mereu?Daca primul "te iubesc" soptit la ureche a fost un moment care m-a facut sa realizez ce inseamna sa iubesti?Nici nu realizeaza cat de mult imi doresc sa fi putut fi totul ok,sa nu fi avut ca limita gurile oamenilor,dar asa mi-a dovedit ca nu am fost si nu voi fi "o persoana speciala" pe lista lui ,ci doar o simpla alta fata cu care a petrecut unele clipe frumoase.Oare el s-a gandit vreodata la cat de dor ii este de mine?I-a fost vreodata dor de mine sau imi spunea doar pentru a ma impaca acel "imi e dor..."?Nici nu stiu ce sa aleg:sa tin de acest fir de vis al perfectiunii si sa ma stradui sau sa imi deschid sufletul unei persoane care chiar ma poate face fericita?
Am realizat ca exista tipuri diferite de iubire,acela cand mori de dorul lui,acela cand ai pierde tot timpul doar vorbind cu el si simtindu-l aproape si acela cand te-ai indragostit si nimeni si nimic nu te mai poate ajuta.
Am mers mereu pe principiul: Nu ma opresc pana nu dau cu capul si vad ca doare.Pai in dragoste acest principiu nu isi are sensul.Mi-am dat de atatea ori cu capul si continui sa iubesc orbeste o iubire care ma omoara.Am ajuns sa fim despartiti,dar impreuna.Oare cat va rezista?Cat iti va mai pasa?Cat imi vei mai putea spune "te iubesc" si sa o crezi cand mi-o spui?O intrebare foarte buna:cat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu